Azi vad lucrurile in albastru.

azi vad lucrurile in albastru. Da, in albastru. Nu e un albastru din acela stralucitor si epatant, nici unul inchis spre bleumarin, nici nu seamana cu acela al cerului in zilele senine de mai. Dar e un albastru odihnitor, oarecum spalacit, un fel de bleu incruntat cu licariri de zambet; ca atunci cand te murdaresti de vopsea putin pe degete si inca ti se observa amprentele. Ai mereu tendinta sa apesi pe ceva, nu stiu neaparat de ce, dar data ce te murdaresti apare o placere ciudata de a-ti amprenta degetele. In momentul de fata, eu exact asta incerc sa nu fac. Nu vreau sa-mi pierd culoarea. Vreau sa o mai tin putin… imi place asa cum e acum, nu vreau sa colorez nimic. O sa astept sa apara acel lucru albastru care chiar va avea nevoie de culoarea mea.
Sau macar ceva de genu…