Răsărit …

De ceva vreme alerg în cerc. Dar e ok. E un cerc larg, iar pe alocuri e şi colorat. Uneori ameţesc, şi închid ochii, iar pe orbecăite mă lovesc de amintiri mai vechi.
Azi am văzut,după mult mult timp, o bucata de răsărit de soare. Uitasem cât e de frumos, exact ca zâmbetul ei din acea dimineaţă… . Îmi venea să îl ating, subtil, gingaş, exact aşa cum o atingeam pe ea; ca şi cum ai vrea să atingi ţepii unui cactus din ala mic şi inofensiv. Te apropii încet până simţi cum se turteşte puful acela maroniu, şi apoi când ajungi să simţi vârful asuţit te opreşti…. Aştepţi puţin, poate mişti puţin degetul în lateral să te asiguri că nu o să te rănească. Şi pe urmă apeşi. Nu prea tare, dar suficient cât să îţi satisfaci curiozitatea. Apoi uiţi de el şi pleci. Azi am revăzut răsăritul şi mi-am adus aminte….

Îmi pare rău că a trebuit să plec…. îmi pare rău ca am uitat.