vaslind in noroi

Sa nu ma uiti… sa nu regreti nicio clipa. Se spune ca exista un numar infinit de universuri paralele… si poate ca in unul din ele as fi luat macar o decizie buna in blestemata asta de viata. Macar el sa fi ajuns mai departe de atat….
Macar el sa scape de cosmarul vaslitului prin noroi…

Anunțuri

Februarie 13, 2011 at 12:15 pm Lasă un comentariu

Primele simptome

Ce sanse crezi ca ai sa castigi o lupta pe care nici macar nu mai tii minte cum ai inceput-o?! o lupta care nu numai ca te-a macinat atat de mult incat nu-ti mai recunosti chipul in oglinda, dar care s-a asezat pe umerii tai asemeni prafului… incet si tacut, fara sa ii simti greutatea dar care te ingloada si te murdareste…
Intre libertate si zabrele, intre arta si noroi… adevarata lupta se duce in interior. Ma tem insa ca praful a ajuns si acolo… Sufletul meu mic tuseste!

Februarie 10, 2011 at 12:03 pm Lasă un comentariu

Nemarginire

Nu nemarginirea ne defineste limitele, ci invers
limitele noastre sunt cele care ne sugereaza nemarginirea.

Asa imi spuneai in serile acelea goale si desirate din care nu intelegeam nimic.

Si te suparai pe motiv ca nu te inteleg….
Azi, ma uit in urma mai mult plictisit decat melancolic.

Stiu, sunt insensibil, insa nu dragostea ne defineste sensibilitatea,
ci invers sensibilitatea noastra e cea care sugereaza dragostea. Asa-i?!

Octombrie 21, 2010 at 3:06 pm Lasă un comentariu

Verde

O sa ma patez atat de mult cu verdele ochilor tai si o sa rad ca tampitul uitandu-ma in sus, intrebandu-ma, de ce de soare nu mi-e dor, precum de rasul tau salbatic?!

Nu e pentru ca te iubesc, ci pentru ca mi-am pictat sufletul cu tine intr-un mod atat de dezordonat, incat acum gasesc in fiecare zi cate o bucatica din tine…

Nu ma sterge… m-ai rugat, iar eu am zambit si am tacut. Dar in gandul meu mi-am spus ca esti atat de imbibata in mine, incat nu te-as putea scoate nici cu Vanish.

Iulie 4, 2010 at 9:08 pm Lasă un comentariu

Răsărit …

De ceva vreme alerg în cerc. Dar e ok. E un cerc larg, iar pe alocuri e şi colorat. Uneori ameţesc, şi închid ochii, iar pe orbecăite mă lovesc de amintiri mai vechi.
Azi am văzut,după mult mult timp, o bucata de răsărit de soare. Uitasem cât e de frumos, exact ca zâmbetul ei din acea dimineaţă… . Îmi venea să îl ating, subtil, gingaş, exact aşa cum o atingeam pe ea; ca şi cum ai vrea să atingi ţepii unui cactus din ala mic şi inofensiv. Te apropii încet până simţi cum se turteşte puful acela maroniu, şi apoi când ajungi să simţi vârful asuţit te opreşti…. Aştepţi puţin, poate mişti puţin degetul în lateral să te asiguri că nu o să te rănească. Şi pe urmă apeşi. Nu prea tare, dar suficient cât să îţi satisfaci curiozitatea. Apoi uiţi de el şi pleci. Azi am revăzut răsăritul şi mi-am adus aminte….


Îmi pare rău că a trebuit să plec…. îmi pare rău ca am uitat.

Iulie 2, 2010 at 7:28 pm 2 comentarii

Azi vad lucrurile in albastru.

azi vad lucrurile in albastru. Da, in albastru. Nu e un albastru din acela stralucitor si epatant, nici unul inchis spre bleumarin, nici nu seamana cu acela al cerului in zilele senine de mai. Dar e un albastru odihnitor, oarecum spalacit, un fel de bleu incruntat cu licariri de zambet; ca atunci cand te murdaresti de vopsea putin pe degete si inca ti se observa amprentele. Ai mereu tendinta sa apesi pe ceva, nu stiu neaparat de ce, dar data ce te murdaresti apare o placere ciudata de a-ti amprenta degetele. In momentul de fata, eu exact asta incerc sa nu fac. Nu vreau sa-mi pierd culoarea. Vreau sa o mai tin putin… imi place asa cum e acum, nu vreau sa colorez nimic. O sa astept sa apara acel lucru albastru care chiar va avea nevoie de culoarea mea.
Sau macar ceva de genu…

Aprilie 29, 2010 at 1:59 pm 3 comentarii

Astept!

Nu mai vreau sa ies. Imi e absolut ok sa raman in cutia mea ingusta si racoroasa. Mai scot capul din cand in cand ca un melc dezorientat si incerc sa percep dupa ce coordonate se misca lumea. Ar fi ridicol sa incerc sa schimb eu ceva. Ii las pe cei mai tineri si mai energici. Ma resemnez in aceasta stare stupida de asteptare, si astept… astept.. si cand ma plictisesc de asteptat, mai astept putin. Azi ma simt mic, neinsemnat, vulnerabil. Deci astept!

Aprilie 8, 2010 at 7:07 am 1 comentariu

Articole mai vechi


Ma mandresc

Articole recente

Comentarii recente

Top click-uri

  • Niciunul