Hai sa fugim!

Hai sa fugim. Departe, cat mai departe. Atat de departe incat sa nu mai gasim drumul de intoarcere. Hai sa ne cautam fluturii pierduti in copilarie si sa ne juram ca nu o sa ne oprim pana nu ii gasim. Sa alergam insetati pana in locul de unde porneste curcubeeul. Ti-aduci aminte?! Era atat de frumos. Aveam un zambet larg si prostesc , cu dintii mari si strambi . Dar era frumos. Acum pana si vremea e mohorata… E cerul de un albastru atat de urat incat ma tem ca nici Dumnezeu nu m-ar mai putea vedea prin el.

Anunțuri

Martie 5, 2010 at 9:51 am 2 comentarii

Aminteste-ti, clipeste si zboara!

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Mi-am inchipuit mereu ca tot ce conteaza in viata nu e despre cat de multe ai, sau cat de bine traiesti, ci despre cate locuri ai vazut si cat de mult ai iubit. Nu conteaza nici macar daca esti iubit inapoi. Conteaza sa iubesti, sa simti, sa vrei sa fii mai bun, mai altruist, indiferent de ce ti-a dat viata. Am inteles ca e de prisos sa astepti mereu ceva in schimb si ca in final, acel sentiment de implinire merita totul. Atunci cand te uiti in urma e important sa o faci cu ochii larg deschisi, pentru ca la o a doua privire, lucrurile au o cu totul alta forma. Vei intelege multe din cate nu ai inteles si vei trezi alte si alte sentimente. La urma urmei, suntem doar niste calatori in lumea asta… unii mai statornici, altii mai putin. Iar frumusetea calatoriei nu consta in atingerea unor puncte predestinate ci tocmai in acele mici abateri pe care le facem, acele curbe marunte ale unei traiectorii trasate prin lucrurile finite care ne guverneaza existenta. Amintirile frumoase se nasc exact in urma acestor abateri, aceste pete de culoare, aceste curcubee ce le faurim de multe ori involuntar in vietile noastre.

Timpul trece cumplit de repede, si nici nu realizam cate scantei de suflet ratacim in fiecare clipa. Ne consumam faptura pe lucruri atat de neimortante, atat de seci si nu aducem nimic altceva decat praf pe genele noastre. Clipiti, oameni buni, clipiti! Clipiti si la fiecare clipit veti vedea lumea altfel! Fiecare culoare va avea o alta umbra, o alta intensitate, fiecare perosana din jurul nostru va avea alta expresie, alta stare, fiecare cuvant va insemna mereu altceva…. toate clipit dupa clipit! Clipiti rar, ca sa le intelegeti, oferiti-va luxul de a empatiza cu fiecare forma de materie… si la urma inchideti ochii. Nu foarte mult, doar putin. Inchideti ochii pentru 5 secunde si treceti prin amintirile frumoase pe care le aveti. E placut, nu? Expira problemele si stresul, lasa pentru cateva momente orice lucru care te macina si clipeste! E atat de simplu… si atat de placut! Clipeste… ofera-ti timp, incalzeste-te, aminteste-ti si simte! Timpul nu trece gratis, el ia cu el care o raza din fiecare suflet secunda cu secunda si le descompune undeva departe… nu-l lasati sa va ia culoarea! Luptati, fiti mandri, fiti veseli si inversunati deopotriva! Fiti colorati!

Sa ne inchipuim ca lumea ar fi un insectar, iar noi am fi fluturi. Nu zaboviti pe flori uitate de timp, nici nu zburati in van cautand polenul cel mai dulce. Profitati de tot ce vi se ofera, atingeti fiecare stea la care puteti ajunge si faceti din viata simpla o capodopera. Nu ai nevoie de florile cele mai intalte si mai colorate ca sa fii fericit. Nu ai nevoie de aripile cele mai frumoase si mai parfumate ca sa zbori. Nu ai nevoie decat de incredere si de dorinta, de pasiune! Puneti pasiune in tot ce faceti si zburati cat mai departe, culegand in drumul vostru lucrurile mici, lucrurile marunte si neinsemnate pentru ca in final, puse cap la cap fiecare amanunt conteaza, fiecare clipa traita isi are propriul ecou iar din ecourile tuturor se naste melodia care va reprezinta. Alege muzica care te defineste si zboara in armonia ei, simte fiecare acord si traieste fiecare octava ce vibreaza odata cu sufletul tau. Zboara acolo unde altii nu au ajuns, deschide noi drumuri fara regrete si fara a privi inapoi. Fii inventiv si dezinvolt, fii vesel!

Aminteste-ti, clipeste si zboara!

Februarie 15, 2010 at 3:53 pm 3 comentarii

Scrisoarea a III a moderna! (luata tot de pe net)

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
„Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..”.
„- N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur….”
„- Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour”.
Asteptand vreo 5 minute, isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermube si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un „Sony Vaio”, care-l tine la subrat.
Agitat, la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
„- Tu esti Mircea?”
…”- Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o … pe centura, indrumat de GPS!
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine…”
„- Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine”.
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan’ la moarte cu ai turcului spahii.
„- Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,… dar la „Heroes” in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless , sa jucam „conQUIZtador”?
„- Cum cand turcii-mi sunt in vama, si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare „cool”?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte : Varna, Bilist sau Oituz…”
„- Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un „buzz”??”
„- Mircea !!! Vin c-o intreaga oaste, iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi”.
„- Cum vrei tu, marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe „YouTube”, cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta”.
Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
„Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe interzis”…
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de „bip”-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n „Jeep”-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine!
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
„- Baiazid, hai sa ne batem….!! , Unde esti, de ce nu vii?”
„- Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa…”
Raspunse-ncordat sultanul dintro tufa mai retrasa.
„- N-am stiut ca la „fast-foud”-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania , fiindca risti sa pleci pe „branci”…
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste „triferment” si-o sa facem cale-ntoarsa”…
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca „fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot…Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
„Turcii l-au vazut pe Mircea si-au facut pe ei de frica”…

Februarie 9, 2010 at 8:48 am Lasă un comentariu

E gol!

E gol. Nu cauta in mine raze de lumina violet, si nici albastre. Nici rasarituri de soare care iti picteaza genele in rosu carmin, nici sunetul ploii calde de vara care iti spala umerii incordati. Nici flori mai colorate ca o pasare colibri si nici curcubee ratacite sclipind in retina. Nici izvoare de apa pura si zgomotoasa si nici ecoul imbufnat al noptilor cu luna plina. Nimic… e gol! e pur si simplu gol.

Februarie 1, 2010 at 6:12 pm Lasă un comentariu

Nu mai meriti nimic!

m-ai făcut prizonier în propria-mi lume
zidită cu praf şi sânge ce-mi pătează cortexul;
şi-am făurit cu atâta ardoare
o întreagă armată de decibeli dezordonaţi
ce-ţi cântă în fiecare clipă simţirile mele ruginite.

mi-am strivit retina în prima zi când ai dispărut,
crezând că ea e vinovată de plecarea ta…
te-am regăsit apoi ascunsă într-un colţ, plângând
şi te-am înlănţuit cu propriile-mi catene de ADN.

asta până azi, când ai murit!

nu mai meriţi nimic, nici lacrimi nici mormânt!
rămâi acolo să putrezesti singură şi imobilă…
poate aşa ai să înţelegi într-un sfârşit
cum m-am simţit eu atâta amar de vreme…

şi incă aud ecoul firav
al plânsetelor tale, încolăcindu-se în jurul
gâtului meu.
ştiu! ai vrea să mă sugrumi, să-mi iei suflarea
să te balacesti în durerea mea şi să loveşti cu ură
trupu-mi neinsufletit!

Dar nu o faci, pentru că ştii că dacă aş muri
aş veni după tine şi blestemată îţi va fi ziua
când te-oi prinde iar, infamă speranţă!

Ianuarie 25, 2010 at 5:04 pm Lasă un comentariu

pe ea.

pe ea o poţi iubi aşa cum iubeşti 
 senzaţia unui pahar de vin roşu turnat  
 pe coapsa tremurândă de dorinţă şi încinsă de fantezie,
 fierbinte şi totuşi umedă… 
 ca pe fiorul ce-l provoacă resiratia rece ca gheaţa în ceafa  
 cuprinsă de o mână puternică ce îi cutremură până şi cele mai fine simţiri…
 ca pe un gând născut din arşiţa inimnii ce pulsează într-o lume 
 guvernată de plăcere animalica şi păcat,
 unde puterea de a te opune nu există decât în imaginaţia bolnavă
 de atâta frenezie şi zbucium ce în final nu ar putea duce decât
 la extaz.
 
 
 pe ea o poţi iubi aşa  cum iubeşti roşul apusului desfrânat
 ce pătează cerul cu indolenţă în momente în care ochiului îi e frică să clipească  iar buzele vibrează însetate şi supuse; ca pe o fantasmă cu ochii mari şi rugători ce ar fi în stare să descoase până şi cele mai împletite suflete, sfărmând în   legănatul diabolic şi ultima fărâmă de realitate, înecându-te în propriile  pasiuni devastatoare ce accelerează turbate spre zenit.
   
 
 pe ea o poţi iubi aşa cum iubeşti strânsoarea palpitaţiei ce îţi inundă trupul
 cu adrenalină gândind că orice secundă nu înseamnă decât vis, că visul în sine  nu e decât fantezie, iar fantezia în final străpunge cercul şi scapă în galaxie  ghidată de strigăte ce îşi pierd ecoul în neant; ca pe o simfonie vesperală ce   îşi struneşte octavele delirice în spirale perfecte, sfidând legile firii  şi profanând ultima picătură de credinţă transformând toată materia într-un univers  opalin oglindit în ochii ei hiperbolici.

Mai 25, 2009 at 7:56 am Lasă un comentariu

Cum scapam Romania de criza… sau Mihnea intre geniu si erou national

Revin. Stiu, v-a fost dor de mine, asa cum pestelui ii e dor de apa, florilor de soare si lui Kone de la CFR Cluj de banane. Traim vremuri grele, vremuri de criza, si e de datoria mea ca cetatean model ce ma aflu sa incerc  sa readuc prosperitatea in tara noastra atat de frumoasa si de darnica de altfel, care mereu ne-a oferit inzecit decat ne-a luat. Si nu doar ca incerc, ma stradui pana la epuizare.

Romani, totul e sub control. Mihnea a avut o revelatie, si impreuna cu Popa, asociatul sau (un pseudo-om, umil, dar plin de dorinta) vom pune bazele unui proiect ce va scoate romania definitv din criza.

In primul rand ne vom lansa intr-o afacere in domeniul agricol. Stim ca benzina se scumpeste mereu, tractoarele sunt tot mai putine in tara, iar forta de munca este exagerat de pretentioasa, mai ales cand vine vorba de munca la camp. Iar romanul prin estenta lui a fost, este si va fi mereu un taran !

Ceea ce vrem noi sa facem este sa oferim solutii agricultorilor, si vom face asta prin dezvoltarea unui brand de cartite. Da, exact, cartite. Astfel vom dresa cartite cu care vom ara toate terenurile agricole din tara. Fara tractoare, fara benzina, fara mana de lucru scumpa; totul ieftin si eficient.

Vom inchiria cartite atat e persoane juridice cat si fizice. bineinteles cele pentru persoanele juridice vor fi cartite special antrenate, capabile sa are sute de Km patrati. Preturile vor fi destul de mici in comparatie cu sumele se cheltuie in momentul de fata. Va fi ceva ieftin, comod si profitabil.

Bineinteles, pe langa faptul ca va fi ieftin pentru clienti, noi, patronii, ne vom imbogati exagerat de mult intr-un timp foarte scurt. Asta ne va permite ca pe viitor sa dezvoltam adevaratul proiect de salvare a omenirii din criza, si anume: ARBORELE DE SOSETE !

Da, ati citit bine. Vom demara un proiect in care vom implica cei mai renumiti biologi si cei mai iscusiti confectioneri, si impreuna vom ajunge la marele meu vis: arborele de sosete, un copac in care cresc sosete.

Una din problemele acestui copac va creste numai in soluri foarte bine arate, dar bineinteles, asta nui va mai fi o problema deoarece infustria cu cartite pentru sapat/grapat va fi deja la apogeu. Iar sosetele vor fi un real succes; vor creste perechi intr-un cocon de hartie ce va servi drept eticheta. Sosetele pentru copii vor fi culese mai timpuriu, iar cele penrtu cei cu piciorul mai mare se vor culege mai tarziu. Astfel nu doar ca vom putea echipa intreaga tara cu sosete naturale, ecologice, ci vom crea si locuri de munca. Astfel romanii plecati in Spania la cules capsuni, se vor intoarce in atra lor natala la cules soseste. Astfel, toata lumea va fi fericita.  

Si, da, stiu sunt un geniu. Mi se spune des. Insa nu imi multumiti inca. Tot ce doresc e sprijinul vostru, si vom sarbatori cu totii cand aceste doua uriase, geniale si fantastice idei de afaceri vor fi materializate.

La bune recitire !

Aprilie 13, 2009 at 8:06 pm 2 comentarii

Articole mai vechi Articole mai noi


Ma mandresc

Articole recente

Comentarii recente

Top click-uri

  • Niciunul