E gol!

E gol. Nu cauta in mine raze de lumina violet, si nici albastre. Nici rasarituri de soare care iti picteaza genele in rosu carmin, nici sunetul ploii calde de vara care iti spala umerii incordati. Nici flori mai colorate ca o pasare colibri si nici curcubee ratacite sclipind in retina. Nici izvoare de apa pura si zgomotoasa si nici ecoul imbufnat al noptilor cu luna plina. Nimic… e gol! e pur si simplu gol.

februarie 1, 2010 at 6:12 pm Lasă un comentariu

Nu mai meriti nimic!

m-ai făcut prizonier în propria-mi lume
zidită cu praf şi sânge ce-mi pătează cortexul;
şi-am făurit cu atâta ardoare
o întreagă armată de decibeli dezordonaţi
ce-ţi cântă în fiecare clipă simţirile mele ruginite.

mi-am strivit retina în prima zi când ai dispărut,
crezând că ea e vinovată de plecarea ta…
te-am regăsit apoi ascunsă într-un colţ, plângând
şi te-am înlănţuit cu propriile-mi catene de ADN.

asta până azi, când ai murit!

nu mai meriţi nimic, nici lacrimi nici mormânt!
rămâi acolo să putrezesti singură şi imobilă…
poate aşa ai să înţelegi într-un sfârşit
cum m-am simţit eu atâta amar de vreme…

şi incă aud ecoul firav
al plânsetelor tale, încolăcindu-se în jurul
gâtului meu.
ştiu! ai vrea să mă sugrumi, să-mi iei suflarea
să te balacesti în durerea mea şi să loveşti cu ură
trupu-mi neinsufletit!

Dar nu o faci, pentru că ştii că dacă aş muri
aş veni după tine şi blestemată îţi va fi ziua
când te-oi prinde iar, infamă speranţă!

ianuarie 25, 2010 at 5:04 pm Lasă un comentariu

pe ea.

pe ea o poţi iubi aşa cum iubeşti 
 senzaţia unui pahar de vin roşu turnat  
 pe coapsa tremurândă de dorinţă şi încinsă de fantezie,
 fierbinte şi totuşi umedă… 
 ca pe fiorul ce-l provoacă resiratia rece ca gheaţa în ceafa  
 cuprinsă de o mână puternică ce îi cutremură până şi cele mai fine simţiri…
 ca pe un gând născut din arşiţa inimnii ce pulsează într-o lume 
 guvernată de plăcere animalica şi păcat,
 unde puterea de a te opune nu există decât în imaginaţia bolnavă
 de atâta frenezie şi zbucium ce în final nu ar putea duce decât
 la extaz.
 
 
 pe ea o poţi iubi aşa  cum iubeşti roşul apusului desfrânat
 ce pătează cerul cu indolenţă în momente în care ochiului îi e frică să clipească  iar buzele vibrează însetate şi supuse; ca pe o fantasmă cu ochii mari şi rugători ce ar fi în stare să descoase până şi cele mai împletite suflete, sfărmând în   legănatul diabolic şi ultima fărâmă de realitate, înecându-te în propriile  pasiuni devastatoare ce accelerează turbate spre zenit.
   
 
 pe ea o poţi iubi aşa cum iubeşti strânsoarea palpitaţiei ce îţi inundă trupul
 cu adrenalină gândind că orice secundă nu înseamnă decât vis, că visul în sine  nu e decât fantezie, iar fantezia în final străpunge cercul şi scapă în galaxie  ghidată de strigăte ce îşi pierd ecoul în neant; ca pe o simfonie vesperală ce   îşi struneşte octavele delirice în spirale perfecte, sfidând legile firii  şi profanând ultima picătură de credinţă transformând toată materia într-un univers  opalin oglindit în ochii ei hiperbolici.

mai 25, 2009 at 7:56 am Lasă un comentariu

Cum scapam Romania de criza… sau Mihnea intre geniu si erou national

Revin. Stiu, v-a fost dor de mine, asa cum pestelui ii e dor de apa, florilor de soare si lui Kone de la CFR Cluj de banane. Traim vremuri grele, vremuri de criza, si e de datoria mea ca cetatean model ce ma aflu sa incerc  sa readuc prosperitatea in tara noastra atat de frumoasa si de darnica de altfel, care mereu ne-a oferit inzecit decat ne-a luat. Si nu doar ca incerc, ma stradui pana la epuizare.

Romani, totul e sub control. Mihnea a avut o revelatie, si impreuna cu Popa, asociatul sau (un pseudo-om, umil, dar plin de dorinta) vom pune bazele unui proiect ce va scoate romania definitv din criza.

In primul rand ne vom lansa intr-o afacere in domeniul agricol. Stim ca benzina se scumpeste mereu, tractoarele sunt tot mai putine in tara, iar forta de munca este exagerat de pretentioasa, mai ales cand vine vorba de munca la camp. Iar romanul prin estenta lui a fost, este si va fi mereu un taran !

Ceea ce vrem noi sa facem este sa oferim solutii agricultorilor, si vom face asta prin dezvoltarea unui brand de cartite. Da, exact, cartite. Astfel vom dresa cartite cu care vom ara toate terenurile agricole din tara. Fara tractoare, fara benzina, fara mana de lucru scumpa; totul ieftin si eficient.

Vom inchiria cartite atat e persoane juridice cat si fizice. bineinteles cele pentru persoanele juridice vor fi cartite special antrenate, capabile sa are sute de Km patrati. Preturile vor fi destul de mici in comparatie cu sumele se cheltuie in momentul de fata. Va fi ceva ieftin, comod si profitabil.

Bineinteles, pe langa faptul ca va fi ieftin pentru clienti, noi, patronii, ne vom imbogati exagerat de mult intr-un timp foarte scurt. Asta ne va permite ca pe viitor sa dezvoltam adevaratul proiect de salvare a omenirii din criza, si anume: ARBORELE DE SOSETE !

Da, ati citit bine. Vom demara un proiect in care vom implica cei mai renumiti biologi si cei mai iscusiti confectioneri, si impreuna vom ajunge la marele meu vis: arborele de sosete, un copac in care cresc sosete.

Una din problemele acestui copac va creste numai in soluri foarte bine arate, dar bineinteles, asta nui va mai fi o problema deoarece infustria cu cartite pentru sapat/grapat va fi deja la apogeu. Iar sosetele vor fi un real succes; vor creste perechi intr-un cocon de hartie ce va servi drept eticheta. Sosetele pentru copii vor fi culese mai timpuriu, iar cele penrtu cei cu piciorul mai mare se vor culege mai tarziu. Astfel nu doar ca vom putea echipa intreaga tara cu sosete naturale, ecologice, ci vom crea si locuri de munca. Astfel romanii plecati in Spania la cules capsuni, se vor intoarce in atra lor natala la cules soseste. Astfel, toata lumea va fi fericita.  

Si, da, stiu sunt un geniu. Mi se spune des. Insa nu imi multumiti inca. Tot ce doresc e sprijinul vostru, si vom sarbatori cu totii cand aceste doua uriase, geniale si fantastice idei de afaceri vor fi materializate.

La bune recitire !

aprilie 13, 2009 at 8:06 pm 2 comentarii

Suntem atat de mici…

suntem atat de mici si atat de rai, atat de falsi si atat de prefacuti, incat ne bucuram malefic de fiecare strop de putere pe care il detinem. suntem niste melci ce ne taraim prin noroi, si cand ajungem pe o frunza verde, brusc totul capata alte dimensiuni. suntem schimbatori ca apele unui parau care se scurge incet si umil pana la varsarea in raul mai mare… iar acolo ne amestecam in valuri si ne pierdem in turbulenta destinului. suntem neinsemnati ca niste paraziti, iar cand punem mana pe gazda potrivita nu provocam decat rau, nu facem decat ce ne dicteaza satanicul suflet, mic si intunecat. suntem atat de mici… si totusi atat de rai.

februarie 17, 2009 at 12:20 pm 3 comentarii

Ma enerveaza…

azi vreau neaparat un post din 2009. oricum la cat sunt de consecvent pe blogul asta singurul cititor (in afara de mine) poate fi vreun ratacit nepriceput ce inca se initiaza in tainele Google-ului si ajunge din cea mai pura intamplare pe aici. Si cum nu am niciun subiect interesant sau la obiect despre care pot vorbi, o sa bat campii (ca in majoritatea posturilor mele de altfel). Azi, nevand chef sa invat, of Doamne sesiunea asta nu se mai termina, am sarit ca puricele din blog in blog care mai de care. Am ales de astia nepriceputi, ca deh aia consacrati au deja destui cititori. Observ ca multi, pe langa exprimarea de lemn, inca mai au probleme cu pardalnica aia de cratima despartind cuvintele intr-un mod absolut fascinant. Nu ca fac acum pe-a raposatul Pruteanu, fie-i tarana usoara, dar Doamne miluieste ca tare prosti sunt unii. Da! Ma enerveaza prostia.Chiar si aia in cea mai nevinovata forma. Ma enerveaza pana si prostia aia adorabila la fete care se prefac ca sunt blonde. Ma enerveaza prostii cu idei fixe. Ma enerveaza prostii care nu stiu ca sunt prosti. Ma enerveaza prostii care, desi stiu ca sunt prosti, continua sa fie…. prosti. Ma enerveaza cei care nu sunt prosti dar pozeaza in ipostaza de prosti.  Ma enervez !

punct! (.)

ianuarie 26, 2009 at 3:10 pm 5 comentarii

A fi sau a nu fi .. Om mare!

A trecut ceva timp. nici nu l-am simtit. imi e greu sa-mi gasesc cuvintele, pentru ca nu stiu exact cam ce ar trebui sa spun.
Ca imi pare rau ca totul trece pe sub ochii atat de repede, ca imi pare bine ca am destule amintiri cu care intru vijelios in lumea oamenilor mari…; ca desi poate nu asta e drumul pe care l-as fi dorit la inceput, acum sunt fericit. Stiu fericirea tine doar o secunda veti spune,  si asa este, insa acea secunda aleg sa o traiesc cu zambetul pe buze. Te uiti in stanga, in dreapta pe holurile facultatii si deja cam incepi sa intelegi ca nu mai este o joaca. Gata. Deja cam stii care dintre colegi or sa se”realizeze” si care nu; care au facut Geologia doar dintr-un moft de a avea o diploma, si care vor ajunge intr-adevar ingineri. Eu? inca ma clatin. dar am incredrere.

 

Regrete raman insa cand vine vorba de trecut. Pentru ca de multe ori am creat deliberat impresii gresite la adresa mea, poate ca inca o fac, dar nu imi pasa. Am pornit de mic pe principiul ca oamenii de langa mine ii aleg eu, si nu invers. N-am fost niciodata omul care a zambit doar de dragul de a zambi, sau care am dat din cap in mod constant la vorbele profesorilor in semn de aprobare, pentru o nota mai buna la examen. Nu. Nici macar buna ziua pe holuri nu dadeam celor care nu erau pe placul meu. Ca am pierdut din asta? Nu stiu, nici nu vreau sa aflu. Ca sunt uneori prea acid, si exagerez cam in tot ce fac e ok, o recunosc. Insa nu ma voi schimba. Se spune ca sunt 2 categorii de oameni: oameni care conduc si oameni care sunt condusi. Ei bine, dintr-un orgoliu exagerat eu am ales sa fiu omul care conduce; deocamdata nu conduc nimic, poate doar pe mine insumi. Dar inca odata nu-mi pasa. La fel cum nu pasa nimanui cu adevarat de tine. Si nu, nu vreau sa par spiritual, profund si etc…. e o realitate.

 

Vor trece toate, se vor schimba multe.. singurul lucru constant in viata este moartea. Ma leg din nou de facultate, si de faptul ca am deschis ochii si vad ca am enorm de recuperat. De ce? Pentru ca la inceput mi s-a parut ceva foarte tare sa desconsider aceasta „Facultate de Chietre”. Dezinteresat si dezinvolt, cu o privire sictirita, priveam de sus pe cei ce isi dadeau cat de cat interesul. Eram un prost. Aveam totusi un plan. Un plan pagubos, dar il aveam. Acum e timpul sa-l pun in aplicare. Se vede viata la doi psi de mine. Si cu toate ca e destul de tarziu, renunt la capricii si la conceptii stupide construite intr-o lume ireala.

 Pazea viata, ca vine Mihu! 🙂

octombrie 18, 2008 at 9:28 am 3 comentarii

se schimba…

se schimba toate in timp… dar cel mai crud e cand se schimba prietenii. ramane doar o stare amara. si atat.

august 14, 2008 at 12:32 pm 3 comentarii

Semnul exclamarii.

pentru cei care m-au intrebat de ce  nu am mai scris nimic.

NU AM NIMIC DE SPUS momentan.

 +ca e cald si mi-e lene sa gandesc.

august 4, 2008 at 10:06 am 2 comentarii

catre ce ne grabim?

se intampla sa vad oameni care se grabesc. se grabesc sa creasca, se grabesc sa se maturizeze, se grabesc sa isi bea cafeaua, se grabesc sa ajunga la servici, se grabesc sa se intoarca acasa, se grabesc sa doarma, pentru a scapa de graba din urmatoarea dimineata.. se grabesc sa traiasca. viata in sine nu e atlceva decat o cursa. o cursa insa pe care nu doresti sa o castigi, pentru ca odata ajuns la capat orice graba dispare. ne grabim sa gandim, si uitam sa visam, ne grabim sa vedem, si uitam sa simtim. la urma urmei, catre ce ne grabim?

iulie 18, 2008 at 11:47 am 4 comentarii

Articole mai vechi Articole mai noi


Ma mandresc

Articole recente

Comentarii recente

Top Posts

Top click-uri

  • Niciunul