Posts tagged ‘personal’

Azi vad lucrurile in albastru.

azi vad lucrurile in albastru. Da, in albastru. Nu e un albastru din acela stralucitor si epatant, nici unul inchis spre bleumarin, nici nu seamana cu acela al cerului in zilele senine de mai. Dar e un albastru odihnitor, oarecum spalacit, un fel de bleu incruntat cu licariri de zambet; ca atunci cand te murdaresti de vopsea putin pe degete si inca ti se observa amprentele. Ai mereu tendinta sa apesi pe ceva, nu stiu neaparat de ce, dar data ce te murdaresti apare o placere ciudata de a-ti amprenta degetele. In momentul de fata, eu exact asta incerc sa nu fac. Nu vreau sa-mi pierd culoarea. Vreau sa o mai tin putin… imi place asa cum e acum, nu vreau sa colorez nimic. O sa astept sa apara acel lucru albastru care chiar va avea nevoie de culoarea mea.
Sau macar ceva de genu…

aprilie 29, 2010 at 1:59 pm 3 comentarii

Astept!

Nu mai vreau sa ies. Imi e absolut ok sa raman in cutia mea ingusta si racoroasa. Mai scot capul din cand in cand ca un melc dezorientat si incerc sa percep dupa ce coordonate se misca lumea. Ar fi ridicol sa incerc sa schimb eu ceva. Ii las pe cei mai tineri si mai energici. Ma resemnez in aceasta stare stupida de asteptare, si astept… astept.. si cand ma plictisesc de asteptat, mai astept putin. Azi ma simt mic, neinsemnat, vulnerabil. Deci astept!

aprilie 8, 2010 at 7:07 am Un comentariu

Hai sa fugim!

Hai sa fugim. Departe, cat mai departe. Atat de departe incat sa nu mai gasim drumul de intoarcere. Hai sa ne cautam fluturii pierduti in copilarie si sa ne juram ca nu o sa ne oprim pana nu ii gasim. Sa alergam insetati pana in locul de unde porneste curcubeeul. Ti-aduci aminte?! Era atat de frumos. Aveam un zambet larg si prostesc , cu dintii mari si strambi . Dar era frumos. Acum pana si vremea e mohorata… E cerul de un albastru atat de urat incat ma tem ca nici Dumnezeu nu m-ar mai putea vedea prin el.

martie 5, 2010 at 9:51 am 2 comentarii

pe ea.

pe ea o poţi iubi aşa cum iubeşti 
 senzaţia unui pahar de vin roşu turnat  
 pe coapsa tremurândă de dorinţă şi încinsă de fantezie,
 fierbinte şi totuşi umedă… 
 ca pe fiorul ce-l provoacă resiratia rece ca gheaţa în ceafa  
 cuprinsă de o mână puternică ce îi cutremură până şi cele mai fine simţiri…
 ca pe un gând născut din arşiţa inimnii ce pulsează într-o lume 
 guvernată de plăcere animalica şi păcat,
 unde puterea de a te opune nu există decât în imaginaţia bolnavă
 de atâta frenezie şi zbucium ce în final nu ar putea duce decât
 la extaz.
 
 
 pe ea o poţi iubi aşa  cum iubeşti roşul apusului desfrânat
 ce pătează cerul cu indolenţă în momente în care ochiului îi e frică să clipească  iar buzele vibrează însetate şi supuse; ca pe o fantasmă cu ochii mari şi rugători ce ar fi în stare să descoase până şi cele mai împletite suflete, sfărmând în   legănatul diabolic şi ultima fărâmă de realitate, înecându-te în propriile  pasiuni devastatoare ce accelerează turbate spre zenit.
   
 
 pe ea o poţi iubi aşa cum iubeşti strânsoarea palpitaţiei ce îţi inundă trupul
 cu adrenalină gândind că orice secundă nu înseamnă decât vis, că visul în sine  nu e decât fantezie, iar fantezia în final străpunge cercul şi scapă în galaxie  ghidată de strigăte ce îşi pierd ecoul în neant; ca pe o simfonie vesperală ce   îşi struneşte octavele delirice în spirale perfecte, sfidând legile firii  şi profanând ultima picătură de credinţă transformând toată materia într-un univers  opalin oglindit în ochii ei hiperbolici.

mai 25, 2009 at 7:56 am Lasă un comentariu


Ma mandresc

Articole recente

Comentarii recente

Top Posts

Top click-uri

  • Niciunul