Nu mai meriti nimic!

Ianuarie 25, 2010 at 5:04 pm Lasă un comentariu

m-ai făcut prizonier în propria-mi lume
zidită cu praf şi sânge ce-mi pătează cortexul;
şi-am făurit cu atâta ardoare
o întreagă armată de decibeli dezordonaţi
ce-ţi cântă în fiecare clipă simţirile mele ruginite.

mi-am strivit retina în prima zi când ai dispărut,
crezând că ea e vinovată de plecarea ta…
te-am regăsit apoi ascunsă într-un colţ, plângând
şi te-am înlănţuit cu propriile-mi catene de ADN.

asta până azi, când ai murit!

nu mai meriţi nimic, nici lacrimi nici mormânt!
rămâi acolo să putrezesti singură şi imobilă…
poate aşa ai să înţelegi într-un sfârşit
cum m-am simţit eu atâta amar de vreme…

şi incă aud ecoul firav
al plânsetelor tale, încolăcindu-se în jurul
gâtului meu.
ştiu! ai vrea să mă sugrumi, să-mi iei suflarea
să te balacesti în durerea mea şi să loveşti cu ură
trupu-mi neinsufletit!

Dar nu o faci, pentru că ştii că dacă aş muri
aş veni după tine şi blestemată îţi va fi ziua
când te-oi prinde iar, infamă speranţă!

Anunțuri

Entry filed under: Uncategorized.

pe ea. E gol!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Ma mandresc

Articole recente

Comentarii recente

Top click-uri

  • Niciunul

%d blogeri au apreciat asta: